Colind

Colind cîntat de elevele liceului teoretic ,,Mihai Eminescu” din Slobozia Mare

DE SĂRBĂTORILE DE IARNĂ

Dragi cititori, ai site-ului nostru vă dorim de scumpul Crăciun numai fericire, pace în suflet, împlinire și tot ce este mai bun să vă înconjoare casele, iar în Anul Nou ce vine să lăsați toate durerile, necazurile anului ce pleacă și să începeți un an proaspăt plin de iubire, sănătate curaj și cu vise împlinite. Sărbatori Fericite!!!

Cu respect administratorii site-ului Harabadjiu Valeriu și Șchiopu Alina studenți Universitatea de Stat ,,B.P.Hasdeu” din Cahul

SURSE ALE TURISMULUI IMATERIAL ÎN SLOBOZIA MARE

 

Obiceiuri datini.

,,Abale”- Țesătură groasă de lînă in patru ite, care se confecționează în gospodăriile țărănești.

Gospodaru chema ,,la Abale” 6-8 bărbați tineri și voinici. Acești bărbați băteau cîte 2 și așa se schimbau pînp țesătura se împîslea. Din această stofă  se confecționau dimii, zăbune, mantale.

Opaițul – Obicei de iarnă pentru fete mari. Se adună fetele dintr-o mahala sau 2- 3 apropiate la o casă, în cele mai dese cazuri la o gospodină singuratică, seara în zilele de luni ,marți miercuri si vineri la Opaiț unde brodează, împletetesc, torc etc. serile sunt însoțite de cîntece, poezii, balade etc.

Ustroiul – Un frumos obicei practicat de tineret la începutul iernii 1-5 decembrie. Se mai spune : de sfîntul Andreii. Fetele se adunau pregăteau tot felul de bucate si cîte o oală cu vin.

Acestea erau vizitate de cîteva cete de flăcăi, deseori cei mai tineri flăcăi  și fete faceau cunoștință, leagau prietenii.

Claca – La Slobozia Mare clăcile sunt organizate de unele gospodine care au de tors, îndrugat scărmanat sau dărăcit lînă. Sunt chemate la clacă cumetrile și vecinele claca se termină noaptea tîrziu cu o masă bogată.

Drăgaica – vechi obicei popular care constă în faptul ca fetele mari, înainte de seceriș, împodobite cu cununi de flori de drăgaică, dansează și cîntă exprimînduși astfel bucuria unei roade bogate.

Alunelu – dans pentru copii asemănător cu hora. Pe o frumoasă melodie, jocul e însoțit de următoarele versuri:

Alunelu ,alunelu hai la joc

Să ne fie, să ne fie cu noroc.

Cine hora o să joace

Mare, mare se va face.

Cine n-o juca de fel

Va rămîne mititel

Sorcova – Obicei de Anul Nou. O vărguță împodobită cu flori de hîtie și cu betițe de diferite culori, cu care umblă copii în dimineața anului nou pe la rude, vecini dorindule sănătate și fericire.

Steaua – a umbla cu steau înseamnă a umbla cu colinda, purtînd un obiect în formă de stea cu 6 colțuri împodobită cu hîrtie de diferite culori. Cu steaua umblă baieții toate cele 3 zile de crăciun.

Chiraleisa (din grecește Doamne miluieste). Formula rostită de cei care însoțeau preutul, cănd umbla cu sfințitul de Bobotează.

Sfîntul Toader – se marchează în a 2 sîmbătă a lunii martie. E un fel de demonstrare a pregătirii țăranilor către lucrările de primavară. Flăcăii își aleg din timp un cal pe care îl hrănesc aparte cel puțin o lună de zile, în ziua dată acestui cal i se împletește frumos coama cu fire de diferite culor. Pe acest cal flăcăul ia parte la competițiile între călăreți, ce se desfășoară de la un capăt la celălant al satului.

Lăzărelul – În ajunul Floriilor 2 fetițe îmbrăcate una în flăcău iar alta în mireasă dansează un joc frumos, întimpinînduse una pe alta . a treia persoană, îmbrăcată în haine obișnuite interpretează un pitoresc cîntec numit Lăzărelul.

Cules și redactat de Harabadjiu Valeriu student la Universitatea de Stat ,,B.P. Hasdeu” din Cahul

 

     Activitatea culturală a Satului Slobozia Mare

        Așa a fost odată…

        Multe și numeroase au mai fost tradițiile și oboceiurile sătenilor noștri. Erau legate în general de culte, acestea erau sărbătorile de iarnă (Crăciunul, Anul Nou, Boboteaza), sărbătorile de primăvară (Pștele, Paștele Blajinilor, Ispasul) ș. a. Fiecare sărbătoare își avea numele ei. La Crăciun  finele, fiicele, nurorile se duceau cu „împarțeală” la nași, părinți, bunei. Pentru Bobotează flăcaii pregăteu și împodobeau frumos săniile și caii și împreună cu cîteva fete mari se plimbau prin sat (cînd era zăpadă).

       Sărbătorile de Paști erau așteptate cu mare drag de fiecare sătean. Flăcăii își cumpărau pălării noi, iar fetele mari îsi coseau rochii din cele mai scumpe țesături. Demonstrarea rochiilor noi se făcea în a treia zi de Paști, în prezența unui numeros public. La aceste sărbători flăcaii, organizau leagănul și tocmeu cu cei mai vestiți muzicanți din Cîșlița-Prut, Giurgiulești, Nadol.

        După război activitatea culturală a căpătat alt aspect. A fost deschis primul club, de către autorități, în casa cetățenului Nicolae Tulum. Aici cetățenii cîntau la arminică.

        În curând această cameră-club devenise neîncăpătoare. Atunci în partea de nord a satului s-a mai deschis un club- în casa lui Culiță Mihailov.

        În 1948 s-a ajuns la concluzia că într-un sat este nevoie de un singur club mai încăpător, care să concentreze întreaga activitate culturală din sat. S-a hotărât să se amenajeze un alt club. Pe Ulița Mare, în centrul satului, era un sărai(grajd) ce aparținuse deportatului Vasea Arnăut. După o serie de reparații, acesta oferea mai bune condiții de activitate, fiind destul destul de încăpător, că avea și scenă pentru activități. Aici se demonstrau și filme. Printre primii muzicanți au fost Tănase Porcaru, Petrache Voicu, Ion Mucosu, Ion Zamfir, Toader Gălan.

       În 1949, în calitate de șef al clubului a fost numit Mihail Plăcintă, învățător la clasele primare. Dumnealui i-a revenit misiunea să organizeze o echipă de artiști amatori, care să participe la festivalul raional al creației populare. Acest examen a fost susținut cu succes.

 Axentie Paladi

        S-a născut în 1900, în comuna Slobozia Mare. A terminat școala de 4 ani din sat, apoi a învățat 2 ani la o școală de meserii(fierar). Serviciul militar l-a făcut în Armata Regală Română. În 1948 a intrat în colhoz și lucra ca fierar la fierăria lui Ion Ciocan. Știa multe snoave, povești și poezii transmise din generație în generație. În 1960 a ieșit la pensie, dar a lucrat până în 1965. A decedat în 1969. Iată versurile unui cântec, transmise de dumnealui:

Dorul de cine se leagă,

Foaie verde foi și-o fragă,

Dorul de cine se leagă,

Nu-l lasă cu mintea-ntreagă,

Și de mine s-a legat,

De trei ori am leșinat.

Și s-a legat de-un bătrân,

El tăman cosea la fîn

Și-alerga pe drum nebun.

Și s-a legat de-o bătrână,

Ea tăman torcea-n grădină

Și-a lăsat furca-n grădină

Și-alerga pe drum nebună.

Și s-a legat de-o copilă,

Și-alerga pe drum sărmana

Cu rochițele pe mână.

        În 1954 colhozul ,,Moldova” (președinte Petru Oluh, secretar de partid Nicolae Petrencu) a procurat un set de instrumente muzicale pentru fanfară. Ca conducător al fanfarei a fost invitat un oarecare Laric din nordul Basarabiei, un iscusit trompetist, faima căruia i-a rămas până astăzi în amintirea sătenilor mai în vârstă. În orchestră au fost invitați oameni în vârstă, precum Tănase Plăcintă, Ion Zamfir, Gheorghe Ignat, Vasile Nichita, Vladimir Gârneț, Tănase Acciu, Gore Deliană și a.ș.

       În 1961 Dumitru Usturoi a hotărât să organizeze pe lângă club o a doua orchestră – fanfară, în principal din elevi. În 1962 șef de club devine Gheorghe Ghimpu, un pasionat om de cultură. Sunt atrași în sat noi specialiști: Jora Chironda, Mitică Caranda. Jora Ghironda organizează primul taraf.

        În 1975 colectivul artistic din Slobozia Mare participă la un festival republican de creație populară. Aceștia au fost primii artiști care au pășit hotarele raionului și au ajuns la Chișinău.

        În anul 1966 a fost dat în folosință un frumos Palat de Cultură cu 1000 de locuri. Director al Palatului a fost numit Gh. Ghimpu, conducător artistic- Jora Chironda.

În anul 1953 a fost numit șeful clubului de pe lîngă sovietul sătesc Slobozia-Prut. În anul 1955 am devenit șeful clubului  de fotbal Slobozia Mare .

       Am organizat primele cercuri artistice: vocaliștii, dansatorii, cor. Mai tîrziu s-a organizat un cerc dramatic. Actori erau învțătorii Dunea Balan, Maria Sarabaș, Eugenia Sușchevici etc. prima piesă jucată pe scena clubului  a fost ,,Piatra din casă”.

Așa , zi de zi, colectivul artistic a început sistematic să concerteze pe scena clubului, în brigăzile de producere, apoi în alte sate din raion și republică. Iar în anul 1957 colectivul a susținut un examen serios-  a participat la primul Festival republican al creației populare.

       În anii 1970 activitatea cultural-artistică a cunoscut noi culmi. Au contribuit mut la acesta tineriispecialiști veniți de la școala de iluminare culturală. În toți acești ani colectivul artistic a evoluat în nenumărate rînduri la teliviziunea din Chișinău și Moscova.

        În 1969 formația de muzică populară și dansuri din Slobozia Mare, împreună cu colectivele de dansuri din Cîșlița-Prut și din Vadul-lui-Isac au reprezentat Republica Moldova la E.R.E.N.

        În anii 1970 -1980 colectivul artistic al Casei de Cultură a deținut în permanență locuri de frunte din raion si republicană.

Iată ce scria ziarul ,,Viața satului” din 24 iunie 1982 în articolul ,,Titlul te obligă” :

       ,, Ansamblul popular de cîntece și dansuri de pe lîngă Casa de Cultură din Slobozia Mare e cunoscut departe de hotarele raionului. Nu odată au concertat la televiziunea moldovenească și centrală, pe scenele Chișinăului, Moscovei, Orehove-Zuevo, la festivalul folcloric din orașul Tecuci, Romănia. În anul 1977 colectivului i sa conferit denumirea de ansamblul popular Vatra Horelor. În ianuarie 1982 colectivul a concertat pe marea scena a Palatului Octombrie .

        Și iata ca a venit și timpul că ansamblul de la Slobozia Mare să-și confirme titlui odinioară primit. De acest examen colectivul s-a pregătit mult si minuțios. Au depus o enormă muncă în această direcție.

Programul a fost foarte original. Poetul începător Vasile Plăcintă și acordeonistul Jan Crivăț au cules folclor de la bătrânii satului.

        A fost prezent la concert și cunoscutul rapsod popular, pensionarul badea Petrică Trifan, care a cântat cântecul ,,Scrie-mi, mamă…”, auzit încă de la mamă-sa și interpretat de dânsul prima oară în 1941, la primul festival moldovenesc.

Această frumoasă sărbătoare s-a încheiat cu dansul folcloric ,,La vatra horelor”. În aceeași  seară și-a confirmat titlul de ,,popular” și ansamblul ,,Cimbrișor” din satul Vadul-lui-Isac.

       Lucrătorii artistici de la Casa de Cultură au pregătit special pentru ansamblul ,,Vatra Horelor” niște strigături ce se potrivesc de minune unor bărbați înfocați:

Foaie verde de trifoi,

Bateți talpa, măi flăcăi.

Să răsune peste văi

Ca-n Moldova pe la noi.

Ține-te, măi lele, bine

Că m-am prins la joc cu tine

Hora de la noi din sat

S-o jucăm mai apăsat.

Foaie verde baraboi

Sare-n horă ,,vrăghioi”.

Ia uitați-vă ce face,

Pe picioare cum le-ntoarce.

Bate talpa mărunțel

Să te uiți cu drag la el.

Lăutare, zi-i și zi-i

Pân s-a rupe arcușu-n trii.

Iar Costică Bătrânoase

Fluierul cum vrei l-îndoaie.

A venit de la volan

Șoferul Dumitran.

Foaie verde lin-pelin

Joacă Colea Constantin.

E fecior el de cioban,

Joacă sprinten și avan.

Foaie verde măr domnesc.

Ăsta-i joc moldovenesc.

Cine joacă – întinerește

Și nu mai îmbătrânește.

Frunză verde flori de nucă,

Dați-i drumul să se ducă.

       Putem enumera și alte sărbători și ritualuri, pe care activiștii culturali le organizau și le petreceau la Palatul Culturii, la stadion: ,,8 martie”, ,,Ziua memoriei”, ,,Ultimul snop”, ,,Noi suntem flăcăi bravi”, ,,Haide-ți, fetelor”.

Începând cu 1981, la sfârșit de an, comitetul sindical din sovhozul ,,Moldova” organizează sărbătoarea ,,Petrecere la pensie”. Gospodăria procură pentru fiecare persoană ieșită la pensie un cadou de valoare și le organiza o masă de ,,drum bun la odihnă”, însoțită de un concert. În decembrie 1981 o astfel de serată s-a desfășurat la Palatul Culturii.

        În lunile martie – aprilie 1986, la Palatul Culturii a avut loc un festival al creației populare. În Slobozia Mare a existat un radio la care a ținut cuvânt și domnul Ion Geantâc, președintele comitetului sindical din sovhoz în perioada acestui festival.

       În prezent Palatul de cultură a fost renovat, menţinîndu-se însă motivele arhitecturale care au fost dominante încă de la început.

Informație prelucrată de Harabadjiu Valeriu din cartea „Slobozia Mare istorie, personalități, cultură de Ion Geantîc”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

/span

Jocurile practicate de copiii și tineretul satului „Slobozia Mare”

       Fiecare dintre noi am fost copii, fiecare am avut parte de o copilărie plină de entuziasm și de voie bună, toate acestea le-am avut grație jocurilor de altă dată și obiceiurilor, fiecare zi ne era dominată de o nouă aventură care ne-a înfrumusețat copilăria. Odată cu trecerea anilor, copii de altă dată au devenit oamenii mari de azi și în același timp jocurile de ieri au fost modificate însă în fiecare caz rolul lor esențial a fost păstrat. Astfel, vă prezentam unele jocuri din copilăria noastră, a copiilor din Slobozia Mare, cei de azi și cei de ieri.

         „Capra”. Este un joc pentru copii. Se joacă de un grup de copii, numărul lor poate să înceapă de le 3 persoane, astfel, unul dintre copii stă aplecat, iar ceilalți sar peste dînsul, sprijinindu-se în mîini de spatele „caprei”. Cel care sare primul, devine  el „capră”, peste care sar toți cei încadrați în joc, inclusiv fosta „capră”. Astfel se formează un lanț de „capre” și „săritori”.

        „La Claie”. Este un joc pentru adolescenți și flăcai, întruniți în două echipe a cîte patru persoane. Deseori în zilele de odihnă, făceau claie și vîstinici. O echipă formează „podul”: aplecați și proptiți umăr în umăr, ascunzîndu-și capul sub umărul celuilalt, două persoane constituie podul propriu-zis. Celelalte două persoane devin „pereții” laterali și țin mîinile celorlalți doi prteneri de joc. Echipa a doua sare peste „pod”, fiecare component al ei dîndu-se peste cap de patru ori. Jocul îi evidențiază pe cei mai dibaci și mai sprinteni care, în timpul săriturii, sprijinindu-se în mîini de „pod” , lovește cu capul în spinarea  unuia din cei ce fac „podul”, srăduindu-se să cadă în picioare în partea opusă a „podului”. Pe parcurs echipele se schimbă cu rolurile.

        „Lumînărica”. Un joc pentru flăcăi și pentru fete mari, practicat mai ales primăvara, în postul mare. Toți participanții se repartizează în cupluri  (cîte doi). Prima pereche se desparte, flăcăul și fata ținînd în mînă cîte un capăt de stuf – „lumînărele”, și postîndu-se la o anumită distanță unul de altul. Perechile se îndreaptă spre cei cu „lumînerele”, fiecare avînd dreptul de a-și alege ca pereche pe flăcăul sau fata din cuplul ce se apropie de dînșii. E un joc al mărturisirilor nedeclarate, un joc al candorilor și al iubirii.

        „Portița”. La joc participă un număr impar (fără soț) de flăcai și fate. Perechile se șin de mînă, ridicîndu-se la nivelul umerilor și astfel făcînd un coridor (portiță), prin care trece cel (cea) fără pereche și care, printr-un semn sau printr-o strîngere de mînă, și-o alege (îl alege), ocupîndu-și apoi locul în coada portiței. Cel rămas singur (el sau ea)iese din coridor și, intrînd pe „portiță”, își alege o altă pereche.

        „La borș”. Joacă flăcăi și fete mari, mai ales în postul Paștelui Mare. Pot participa cinci, șase, nouă sau zece tineri. Din cinci persoane: două perechi staui față în față la o distanță de șase – opt metri una față de alta, iar în mijloc se află flăcăul  sau fata fără pereche. Perechile se rup, caută să-l ocolească pe cel din mjloc (din borș), pentru a forma alte două cupluri. Persoana se trăduie să prindă pe careva din perechi și dacă-i reușește, prinsul trece la mijloc (în borș). Cîd la borș participă șase, în borș se află două persoane. Din nouă sau zece: patru perechi stau față în față cîte două, iar în borș se află o persoană sau două.

        „La Halcă”. Este un joc pentru copii. Băieții se împart în două echipe, fiecare alegîndu-și căpitanul. Unul dintre aceștia alege o trestiecu care trag la sorți, punînd mînă peste mînă cît este lungimea trestiei.Cel a cărei mînă ajunge prima  la capătul de sus , își cheamă echipa „la blătaie”, cealaltă trecînd „la pîndă”. Căpitanul celor din „pîndă”. Căpitanul celor din pîndă aruncă mingea (făcute din cîrpe) căpitanul de la bătaie care, lovind-o cu o bucată de scîndură (halcă), o trimite celor din pîndă. Cei de la bătaie aleargă în acest răstimp spre hotarul stabilit, trecînd (fugind) pe lîngă cei din pîndă. La rîndul lor pîndașii se stăruie să-i lovească cu mingea. Cel etins iese din joc. Dacă mingea este prinsă fpră să cadă la pămînt, rolul echipelor se schimbă. În caz de nu reușește, jocul continuă pînă cînd toți cei de la bătaie sunt loviți cu mingea. Este un joc foaret captivant.

        „Mișca”. Este un joc pentru copii, care adună în jur mulți amatori. La joc trebuie să participe patru persoane. Obiectul de joc e un os de la genunchiul unui miel, vițel, căruia  i se spune „mișca”. Mișca are patru părți: cea bombată – „pîinea”, cea opusă, avînd o mică adincime – „hoțul”, adîncimea laterală în formă de flacără – „mișcă”, cealaltă parte laterală a osului puțin bombată – „domnul”. Se afînează puțin pămîntul ales pentru joacă și copiii se așează în cerc. Se face un nod la o batistă. Uneori pentru a-i mări greutatea, în ea se leagă o pietricică sau un bolovănaș. Toți copiii aruncă pe rînd osul, fiecăruie revenindu-i rolul în dependență de poziția acestuia după cădere. „Domnul” hotărăște cîte lovituri să se aplice în palma „hoțului” de către „mișca”. „Pîinea” rămîne neutru.

        „Titirezul”. Jucărie de lemn de formă cilindrică cu un capăt de formă conică, care fiind răsucită bine cu un bici de cîrpe  și lăsată să cadă pe o suprafață netedă, își continuă mișcarea de rotație, păstrîndu-și astfel echilibrul. Copiii se jucau primăvara și toamna, cînd nu era țărînă.

        „Țurca”. Joc pentru copii. Pot juca doi și mai mulți copii, un număr cu soț. Țurca propriu – zisă este o bucată scurtă de lemn patrulater cu capetele ascuțite, un capăt al căruia se introduce într-o adîncitură în pămînt. Fiind lovită cu un băț pe capătul de sus, țurca sare și, prin o altă lovitură, e trimisă în direcția celui (celor) din „pîndă”, dacă pîndașul o prinde fără ca acesta să se atingă de pămînt, cel de la „bătaie” trece la „pîndă”. Dacă nu, apoi cel de la pîndă aruncă țurca ca să nimerească în cerc. Dacă aceasta îi reușește, trece la bătaie. Dacă nu, se masoară cu bățul distanța de la cădere pînă la adîncime. În consecință pierde acela care a sumat mai multe bețe  de la cădere pînă la adîncitura din cerc.

         „Mijatca”. Joc pentru copii, în care unul stă cu ochii închiși (legați) pînă ce ceilalți se ascund, apoi îi caută. La rîndul lor cei ascunși, caută să ajungă pe neopservate la locul unde a stat „mijatca” și spun un cuvînt sau ating cu mîna acel loc. Cel prins sau observat devine „mijatcă”.

        „Drichia”. La joc participă doi copii sau doi tineri. Obiectele de joc sunt două bețe de circa 40-50 cm lungime, unul mai gros (2 cm)- „drichia” și altul mai subțite – „bețișorul”, purtătorul „drichiei”. La început, susținută de bețișor și lovită în ambele capete, „drichia” începe să se învîrtească. Se numără loviturile pe „drchie” și biruie acela care a ținut-o mai mult în aer. O sută de lovituri alcptuiau un „cal”. Numărătoarea se făcea numai a cîte o sută de lovituri. Rezultatul: cine dintre jucătoria facut mai mulți „cai”. Unii tineri erau adevărați maieștri ai sportului la „drichie”.

Informație selectată și prelucrată de Șchiopu Alina studentă la Universitatea de Stat „B.P. Hasdeu” din Cahul, din cartea „Slobozia Mare, Ion Geantîc”